Liberalii şi literatura

 Un celebru om de stat englez, liberalul lord Macaulay, în 1846, într-un toast la inaugurarea Institutului filosofic din Edinburg, a susţinut că literatura este cea mai strălucitoare, cea mai curată şi mai trainică dintre toate gloriile unei ţări; că literatura unei naţiuni poate exercita în lume o influenţă mult mai vastă decât a celui mai vast comerţ şi mult mai puternică decât a celei mai puternice oştiri.

E drept că el vorbea înainte de ‘48. Era fireşte un om înapoiat. Şcoala liberală s-a schimbat de atunci: teoria ilustrului lord a căzut, cel puţin la noi, între teoriile demodate. Ce este literatura pentru un liberal colectivist? o inutilitate, în cazul cel mai bun, o primejdie socială foarte adesea. Priviţi la liberalii noştri. Vedeţi pe aceşti serioşi politicieni, care nu ştiu râde. Ce înalt dispreţ pentru literele naţionale! Faţă cu cea din urmă lichea colectivistă, cu cel mai sec pişicher lătrător sau cu cea mai brută burtă-verde, un om de litere nu înseamnă nimic pentru cel mai omenos şi mai inteligent liberal.

Spre onoarea partidului colectivist, trebuie să mărturisim cu toţii că el n-a numărat niciodată în rândurile lui un singur literat de seamă, afară, poate, de o singură excepţie, Delavrancea şi încă aceea îndoioasă. Am zis îndoioasă întâi pentru că acest scriitor nu a dat, ca literat de seamă, decât producţii romantice, eminente ca lucrare artistică, dar absolut lipsite de vreo tendinţă sau pornire combativă şi al doilea, pentru că opera lui nu e terminată. Desigur, voind odată să-şi continue cu dragă inimă frumoasa operă începută, are să fie silit să ia un ton potrivit vârstei coapte şi gândirilor mature şi atunci, vrând nevrând, are să se despartă de liberali: din inutil ce era, ca literat, le va deveni de-a dreptul primejdios.

Cazul lui va fi identic cu al tânărului senior prins de o ceată-n pădure - va fi urmărit-o de silă în isprăvile ei eroice, dar nu-şi va fi pierdut o picătură din fondul moral. Când se va întoarce în lume, va trebui să povestească cu humor senin toate peripeţiile tragi-comice ale captivităţii sale. Nu, de bună seamă, pe Delavrancea nu l-a pierdut încă literatura; dar liberalii o să-l piarză desigur, dacă e, cum cred eu, un adevărat literat. Literat şi liberal nu pot sta la un loc decât în călătorie: liberalul e din cale afară serios.

Dacă literaţii noştri de seamă n-au avut totdeauna aceleaşi sentimente politice pozitive, ba încă unora dintre ei astfel de sentimente le-au lipsit chiar cu desăvârşire, totdeauna un sentiment negativ au avut: repulsiune pentru partidul liberal. Pentru ce? E un cerc vicios: pentru că liberalii nu i-au putut suferi niciodată pe literaţi, nici literaţii nu i-au putut suferi niciodată pe liberali. Se-nţelege că e vorba de literaţii care merită acest nume, căci altminteri, toată caracuda şi plevuşca literară, ca mardà a societăţii, nu-şi poate găsi mai bun loc decât în marele partid. Cine e literat fiindcă n-a putut fi altceva pe lume, trebuie să fie liberal, altfel n-are ce să mai fie; acela trăieşte chiar bine cu liberalii, ba face şi minunea că împaca apa cu focul, politica liberală cu literatura frumoasă.

Alexandrescu, Alecsandri, Eminescu, dintre cei pierduţi şi dintre cei în viaţă, Maiorescu, onoarea catedrei şi literelor române şi Haşdeu, cel cu uimitor talent, puteau vreodată să se lipească de liberali? Puteau vreodată să inspire unui colectivist altceva decât fiori şi crispaţiuni tetanice? Dar colectivismul fuge de o carte de literatură frumoasă cum fuge habotnicul cel mai jurat de o mâncare oprită. Un colectivist mai uşor înghite, peste toate diurnele, o broască râioasă decât o discuţie judicioasă şi mai ales o satiră. Vorbeşte, dacă vrei, în literatura ta, de munţi, de râuri şi de flori, de fructe şi, din zoologie, de toate dobitoacele domestice şi sălbatice, afară de colectivist. Pătrunderea lumii ţi-e permisă până aici. Până aici rămâi inutil; nu ne-mpiedecăm de tine, nu te băgăm în seamă şi nu te lovim. Dar dacă ai voit să pătrunzi fenomenul mirific şi sacru al liberalismului român - ură de moarte !

Să răstorni balivernele răscăcărate şi apocaliptice, să combaţi apucăturile lipsite de omenie, să-ţi baţi joc de ridicol? Dar atunci vrei să ne răstorni pe noi liberalii; atunci, ne combaţi pe noi, îţi baţi joc de noi liberalii, domnule literat. Atunci literatura d-tale nu e numai un lucru de prisos în societate, cum credeam noi, recunoscând-o, ci de-a dreptul o primejdie naţională! Nu! condeiul trebuie rupt şi aruncat ca un stilet otrăvit. Jos literatura! Condeiul trebuie să fie o unealtă practică, de toate zilele, pentru afaceri serioase; cu el să facem socoteli, contracte şi statistici; comande, facturi şi conturi; acte, legi şi invitaţiuni diverse. Condeiul nu trebuie să fie un instrument de lux corupător, cu care o naţie să-şi fixeze, spre păstrare din generaţie în generaţie, pentru depărtate vremuri, gândirile şi simţirile: o astfel de fixare nu ne poate conveni deloc nouă colectiviştilor de astăzi.

Iată cum gândeşte adevăratul colectivist: modest, pe cât de dezinteresat, el vrea în viitor o discretă uitare mai bine decât meritata-i glorie. Iar sentimentele liberalilor faţă cu literatura naţională! Iată ceea ce a declarat d. Dim. Sturdza în faţa Academiei Române cu aceeaşi solemnitate cu care lord Macaulay odinioară, la Institutul filosofic din Edinburg şi-a ţinut mândrul toast pentru glorioasa literatură britanică.


I.L. Caragiale

Share this:

ABOUT THE AUTHOR

Hello We are OddThemes, Our name came from the fact that we are UNIQUE. We specialize in designing premium looking fully customizable highly responsive blogger templates. We at OddThemes do carry a philosophy that: Nothing Is Impossible

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu