"Leacurile băbeşti" de George Cosbuc

"Leacurile băbeşti" de George Cosbuc

Add Comment Edit

Cosbuc (dreapta), Vlahuta (stanga), V.Eftimiu (mijloc) si Goga (jos)
 "Leacul fie ori nu fie, plata babei să se ştie!" de vorbele acestea ar trebui să-şi aducă aminte fiecare om când merge la baba descântătoare. Ştiu şi eu că omul, când e bolnav ori are pe cineva bolnav în casă, întreabă şi în dreapta şi stânga pe pricepuţi şi nepricepuţi şi la urmă tot la descântec ajunge. Şi iarăşi ştiu că sunt multe femei cari cunosc fel de fel de buruieni lecuitoare şi cunosc şi otrăvurile din buruieni. Şi cunosc şi anumite boale, mai ales de-ale femeilor. Eu nu tăgăduiesc că sunt şi babe pricepute la câte-o boală şi au bunăvoinţa de-a ajuta cât pot bolnavilor. Dar sunt şi babe nepricepute, care nu prea umblă cu crucea în sân şi descântă numai pentru câştig, altele o fac numai de lăudăroşie ori numai ca să le meargă numele şi să bage spaima în oameni de ce putere au ele. Oho ! să ştiţi voi că una e baba Floarea ! Şi bieţii oameni cred că baba Floarea poate când vrea să îngheţe apa de la foc, să cheme pe dracul din baltă, să trimită boale şi să fure peste şapte sate laptele vacilor, să poarte oameni sburând pe prăjină şi câte alte nerozii de acestea. Ba poate să oprească norii lui Dumnezeu şi vânturile şi grindina şi când i-ar plăti cineva bine ar putea să facă să nu mai răsară soarele, iar luna să nu-şi mai poată umplea sferturile ei şi să rămâie până în veci numai ca o secere. Bat-o Dumnezeu de baba nevrednică, n'o vezi cu ce umblă să sperie lumea?


Apoi sunt şi altfel de babe, cam puţintele de minte, care cred că le pot face toate acestea. Cu adevărat cred şi nu le poţi scoate nebunia din cap, şi la urmă ar fi păcat să le bagi vină că vreau să înşele lumea. Nu voiesc s'o înșele, ci pe ele însele le înşeală capul lor cel neîntreg, că sunt bolnave la minte. Mai de vină sunt oamenii care se iau după ele şi le dau crezământ. Aceste babe spun de ele ca sboară prin văzduh pe mătură, că s'adună cu altele de spiţa lor, pe la răspântii noaptea, că stau de vorbă cu Dracul ăl mare din baltă, că merg până într'al nouălea sat şi sug inima copiilor, şi câte toate. Sunt biete babe cari buiguiesc cu ochii deschişi şi în aiurarea lor sboară pe mătură şi vorbesc cu Satana şi acest vis al lor, adică vedenia ce au, o cred urgisitele de ele, că se întâmplă într’adevăr.


Nu-i tot una baba Rada cu Rada baba! Una îşi vede de buruienele ei şi descântă numai unde e de vindecat o boală, şi voieşte numai mântuire şi bine, iar doftoriile ei sunt văzute de toată lumea. Şi de acestea sunt multe femei prin sate, şi neveste şi mai în vârstă, femei cinstite şi aşezate şi cari s'ar ruşina până în albul ochilor când le-ai bănui că umblă cu boscoane şi cu vrăji şi cu dracul prin ulcele. Dar ceealaltă babă descântă numai unde e să facă rău, să trimeată cuţite, să facă pe ursită, să fiarbă buruieni tari ca să lege bărbaţii ori să facă de urât. Asta umblă cu cenuşe de broască arsă în vatra focului, cu sânge de liliac, cu mână de om mort şi cu gâtlej de lup, ori cu doftorii pe cari le pregăteşte pe ascunsul şi le tăinuieşte. Toate gândirile îi sunt numai spre rău, aşa că de ea cu adevărat poţi zice că şi-a dat sufletul ei diavolului.


Babe de soiul acesta sunt vrăjitoare îndrăcite şi mai demult le ardeau de vii, ca să cureţe de ele pământul. Nu că doară ele ar fi putut face lucrurile cu care se lăudau, dar pentru că vrând să facă răul, li se încâinea sufletul aşa de mult încât l-ar fi făcut de-ar fi putut. În ele e numai vrerea de a face rău, dar nu şi puterea. Din păcate, multă lume e rea şi vrea să facă rău altora, iar aceşti răi par că sunt anume făcuţi pentru vrăjitoare, şi vrăjitoarele anume pentru ei. Şi neputând face ei răul, îşi pun nădejdea în babă şi babele în dracul. Dar uite, că nici dracul nu e aşa de rău, ca oamenii aceştia şi ca babele, că nu le face pe plac, şi se sperie şi el de cate-i cer. Că baba şi omul care-şi face vrăji vreau să facă răul şi Satana nu-l vrea. Frumoasă tovărăşie de trei cinstiţi: omul, baba şi diavolul şi la urmă tot diavolul cel mai cinsit dintre toţi trei! Ar trebui să ne fie ruşine, creştinilor, de alergarea după vrăjitorii şi să ne gândim la focul iadului.


Acum să lăsăm pe vrăjitoare cu îndrăcitele lor meşteşuguri în plata Domnului. Să vedem ce încredere poţi să ai, creştine drag, în femeile cele de bună credinţă cari voiesc să-ţi fie de ajutor la boale. Ca să poţi da doftorii cu folos, trebuie mai întâi să ştii anumit ce boală are omul. Pentru că orice boală e cu doftoria ei. Iar boalele se cunosc după anumite semne ale lor, la unele lesne de văzut, la altele mai cu încurcături care te fac să iei o boală drept alta. Acum, doctorii învaţă ani de-a rândul de prin cărţi tot ce ştiu şi au ştiut alţi doctori de prin lume şi văd cu ochii boalele la sute şi sute de oameni prin spitale şi aşa lor le e lesne să cunoască boala când o văd. Dar biata femeie din sat, cum? Nici bolnavi cu sutele nu vede, ca din multă vedere să poată judeca felurile boalelor, nici altă învăţătură n'are afară de ce a auzit de la alţii tot ca ea, cu puţină pricepere.


Doftoresele din sat când nu se dumiresc, nu cauta ca doctorii semnele, ci umblă cu descântece şi cu bazaconii. Ai copil bolnav şi chemi baba. Ea se uită şi nu ştie ce boală are copilul. Ca să ştie, stinge cărbuni în apă: dacă se scufundă cărbunii, copilul are deochiu; dacă plutesc, are boală din sfinte. Acum ce încredere să ai în doftoriile ce le va da, dacă nu ţi le da după ştiinţa ei, ci după noroc? Altă dată baba pune copilul pe prag cu faţa în jos, îi întoarce pe spate mâna dreaptă şi piciorul stâng ca să s'atingă, tot aşa mâna stângă cu piciorul drept. Dacă nu se ating, copilul are strânsori, ori deochiu, dacă s'ating are altă boala. Care? O să-i găsească baba şi un nume, aşa că la urmă cu toate că mititelul e bolnav de plămâni, va trebui să înghită doftorii pentru boala de stomac. Ce au cărbunii din apă cu felul boalei copilului? Şi ce are de împărţit gălbenuşul oului cu junghiul? Căci la bănuiala că are copilul junghiu, îi poartă un gălbenuş peste tot trupul şi unde se sparge gălbenuşul acolo e junghiul şi acolo trebuiesc puse oblojelile. Vai de lume şi de bietul copil! Iar dacă nu se sparge nicăieri, copilul n'are junghiu, ci altă boală pe care i-o găseşte baba tot aşa, cu acul ori cu o bucată de pâine şi mai ştiu eu cum. Acum, copilul poate că are junghiu, dar gălbenuşul spune că n'are şi baba, fireşte, caută copilul de altă boala. Ori poate că într’adevăr copilul n'are junghiu, ci boală de gât, dar gălbenuşul se sparge şi spune că-l are, deci baba o să-l oblojească aşa cum cere junghiul. Vezi unde ajungi dacă te iei după babe, iar babele după gălbenuşul de ou ?


Dintr'aceste câteva pilde poţi cunoaşte toată înţelepciunea babelor. La oamenii mari se mai schimbă lucrul, căci ei pot spune ce au şi pot face de ocară gălbenuşul. Dar şi la ei babele găsesc felul boalei tot prin mijloace de acestea simpatice, cum le zic cărturarii. Ca să ştii dacă omul are într’adevăr rânza răsturnată, îi descânţi şi-l pui să stea cu capul în jos şi dacă se simte alinat în vremea asta, are răsturnată rânza; dacă nu, are vr'o boală din "balele vrăşmaşului." Lucrul ar fi de râs, dacă nu ţi-ar fi milă de bietul om. Rânza răsturnată e un catar al stomacului, unul de cel rău, iar ţăranii cred că el vine din răsturnarea cu josul în sus a stomacului. Şi dacă bolnavul s'așează cu capul în jos, aşa credeţi voi, stomacul îi vine iarăşi în starea lui firească şi nu te mai doare. Se poate ca întâmplător unuia să-i aline pe o clipită răul şi altuia nu, când se dă peste cap, dar de aici nu se poate scoate nici o încheiere, nici pentru rânza răsturnată, nici pentru "bale" de-ale vrăşmaşilor. Singura încheiere e că baba n'a nemerit boala.


Voi aţi băgat de seamă şi vă miraţi că doctorul, când mergeţi la el cu vr'o boală, vă întreabă câte minunăţii toate, ce aţi mâncat ieri şi alaltăieri şi în postul cutare şi ce aţi băut şi cum aţi dormit şi unde şi cate'n lung şi în soare. Ba vă ciocăneşte în spate, vă întreabă câţi copii aveţi şi ce părinţi aţi avut. Dar ce are, urâtul de el, să le ştie toate acestea? Ce-i sunt bune? Apoi, îi sunt bune, căci multe boale nu se dau deodată pe faţă şi dainuiesc ascunse multă vreme, şi n'au pricină numai de ieri de alaltăieri şi nu vin aşa numai din senin şi altele se trag din părinţi şi din cine ştie ce lucruri de care bolnavul nu-şi dă seama. Asta se zice că doctorii caută pricina boalei. Iar voi, dragii mei şi doftoroaiele voastre, nu se gândesc niciodată la pricina boalei.


E adevărat că multe pricini ale boalelor sunt ascunse şi greu de înţeles şi trec peste puterile priceperii voastre. Atunci apoi credeţi, aşa de neînţelepţește, că boala v'a venit "din senin" şi "Dumnezeu ştie cum" şi alergaţi apoi la închipuirile voastre, la iele, la Sfinte, la Mama Pădurii, la Joi-Măriţe, ba mai rău ca asta, vă închipuiţi că boala v'a trimis'o cutare şi cutare vrăşmaş ori babă. Când vă doare capul de o beţie straşnică, ştiţi şi voi limpede pricina durerii. Când aţi ridicat ceva greu şi a doua zi vă vine vătămătură, ştiţi iarăşi limpede din ce vă vine. Dar când simţiţi săgetături prin oase, junghiuri prin încheieturi, nu vă puteţi dumeri şi aruncaţi vina pe iele şi pe şoimane. Tot ielele sunt vinovate când aveţi reumatisme, ori când vi se strâmbă gura şi gâtul, ori va rămâne mort piciorul, ori nu vă puteţi mişca o mână, ori aveţi dureri de şale şi de crucea spinării.


Câtă nebunie goală nu e în credinţa femeilor cari au boala de plămâni zisă pneumonie. Nevestele cred că boala li-e trimisă de vr'o duşmancă, vr'o fată rămasă bătrână şi care râvneşte la bărbatul ei. Asta se zice de ursită sau de cuţite trimise, şi bolnava în loc să meargă la doctor cheamă babe să scoată cuţitele cu descântece şi să le trimită înapoi la "vaca neagră" care le-a trimis. Altă nebunie e în credinţa în fapt. Eu văd că nici voi nu ştiţi bine ce e faptul, unii spun că sunt bube rele pe tot trupul încât nu mai poţi umbla, alţii că e slăbiciune în om de te usuci până mori, alţii spun alta. Orice ar fi, nebunia stă acolea că vă închipuiţi că e trimis de babe, ori că-l capeţi călcând cel dintai în descântece svârlite de babe pe drumuri, ori puse anume în cale şi că el se leagă de om, copil, câine, vită. Mare meşter baba, că poate împărţi boale în dreapta şi în stânga, parcă ar fi colăcei la îngropăciune! Eu din parte-mi aş lăsa pe babe să se umfle în pene că pot face şi treaba asta, dar e păcat de Dumnezeu, că ea orbeşte ochii voştri aşa de mult încât de bunăvoie credeţi în dracul!


După cât am băgat de seamă, pricinile boalelor voi le căutaţi în trei locuri. Şi într'alt patrulea loc, în cel adevărat, le căutaţi câteodată, dar aşa de puţin. Vreau să zic, că nu ştiţi şi ierte-mă Dumnezeu, nici nu vreţi să căutaţi boalele în pricini fireşti, văzute şi pricepute de om. Vă trebuie tot pricini tăinuite, ascunse, de printr'altă lume - mistice după vorba cărţii - nu din viaţa asta, ci de pe sub pământ de la Necuratul, de prin văzduh de la Duhurile necurate. Iar această nebunie vă face de luaţi într'un nimic pe doctorii din oraşe, căci de unde să ştie ei ? Îi despreţuiţi şi vi-e groază de ei. Eu ştiu de ce. Pentru că ei vă caută la boale pricini fireşti, adevărate, văzute şi vă dau doftorii luate de ici şi puse dincoace. Dar voi nu vă dumiriţi sufletul cu asta. Dacă e aşa cum spun doctorii, atunci de ce mai sunt pe lume iele şi sfinte şi draci şi babe ? Vouă vă trebuie pricini mai de taină; şi ce leac e ăla nedescântat şi netrecut pe sub pragul casei şi nefiert în trei Luni pe lună nouă ? Ce s'ajute buruiana dacă nu i-ai dus pâine şi sare duminică până a nu răsări soarele şi n'ai descântat-o pe loc şi n'ai rugat-o şi n'ai plămădit-o în stropi de apă de la o moară a cărei roată se învârteşte împotriva soarelui ?


Câte drăcovenii ştiu să facă babele la descântece şi cu cât fac mai multe, voi cu atâta credeţi doftoriile lor mai bune şi vă umpleţi de cutremur în faţa babei, parcă aţi fi creştini adevăraţi în faţa sfintelor taine din biserică. Ferească Dumnezeu, ziceţi voi, doctorii umblă cu dracul! Şi nu vedeţi că ei umbla cu lucruri fireşti şi tocmai voi chemaţi pe dracul ? Căci spuneţi voi, dacă buruiana babei e aevea de leac, de ce o mai boscorodeşte şi o descântă atâta cu vorbe cari sunt ca toate vorbele ? De ce să fie bună numai dacă o tai cu cuţit furat şi numai dacă o amesteci în oală cu paiul de mătura părăsită şi o bei cu faţa către răsărit ? Alt cuţit nu e bun? Mătura furată e mai a lui Dumnezeu decât a ta ?


Vezi omule, vezi! Că toate acestea sunt degeaba, cu adevărat copilăreşti şi ieşite din minte de babă. Şi dacă le crezi, eşti şi tu în mintea babei şi a copilului ! Vorbeam de trei locuri unde căutaţi voi pricinile boalelor. În Duhuri necurate, în oameni care stau în legătură cu Dracul şi în lucruri nevinovate de cari nu ştiu ce să zici, să râzi ori să-ţi faci cruce. Acum, despre duhurile necurate am să vorbesc eu mai încolo, la locul lor, căci pe sub pământ şi în văzduh nu le-am găsit nicăieri şi spun oamenii de prin alte ţări, cât e pământul, că nici pe la ei nu se găsesc. E greu să desluşeşti ce boale anume or fi toate acelea pe cari le îngrămădiţi voi la un loc că vi le-au adus Moroii, Strigoii, Milostivele, Zmeul şi Sburătorul, Ceas rău, Mama pădurii, Strigele, Joi-măriţele, Rusaliile, apoi Pocitura, Întâlnitura, Lipitura şi celelalte câte va umblă prin cap ca albinele din roiu. E greu, căci mulţi zaceţi cu anii şi muriţi neştiuţi prin sate, fără să ştie doctorii de voi. Iar când la urma-urmei, în pragul morţii, veniţi la doctori, vă găsesc cu boale fireşti ce s'ar fi putut lecui. Dar sunt, asta e aşa creştinilor, duhurile acestea sunt, dar numai în capul celor bolnavi şi neînţelepţi. Nici eu, nici tu, nici celălalt n'a văzut ielele niciodată, dar unul zice că i-a spus cutare că le-ar fi auzit celălalt, iar acesta nu jură că le-ar fi auzit el, dar ştie de la altul că i-ar fi spus prietenul său că a auzit şi el de la altul. Ei, creştini dragi, ia lăsaţi-mă în pace !


Oameni vrăjmaşi, prin ei singuri ori prin babe, fireşte tot cu ajutorul diavolului, credeţi că pot trimete deochiul, faptul, cuţitele, balele, pe-ursita, iar copiilor strânsori şi nesomn. Toate acestea sunt boale cu pricini închipuite şi la urmă n'ar fi lucru mare să credeţi ce vreţi, dar răul e că leacurile le căutaţi tot în închipuire şi pe cât de năroadă e pricina pe atâta de nărod e leacul. Fiindcă credeţi că sunt boale "trimise", credeţi apoi că ele trebuie înapoiate cu vrăjmăşie la cel ce le-a trimis. Şi apoi pe lângă trimiterea înapoi a boalei se învârteşte toată dandanaua, descântece peste descântece, vrăji peste vrăji, împlântare de topor în grinda casei, înţeparea turtei din spuză cu acul, broaşte arse de vii sub oala în jăratec, oase de liliac îngropate la răspântie şi toate acele nesfârşite bazaconii, unele aşa de ticăloase de ţi se sbârlește părul auzindu-le. Ce Dumnezeu să-ţi ajute toate acestea? Bine, creştine al meu, nici astea nu sunt drăcii curate ? Sufletul nu ţi-l vindeci cu ele, ci cu ticăloşiile lor mai rău ţi-l încarci; trupul nu ţi-l vindeci, de vreme ce cauţi leac în ceea ce nu poate lecui. Dacă ai mânca oasele de liliac şi broaştele arse şi ai înghiţi fusul cu care străpunge baba turta, aş mai crede că sunt ceva de leac, ca alte doftorii înghiţite, dar aşa ce să-ţi ajute liliacul că-l prinzi şi-l îngropi, şi ce broasca arsă că-i asvârli cenuşa spre casa de unde bănuieşti că ţi s'a trimis boala? Nu râzi şi tu creştine de cuminţeniile acestea ? Nu, fără glumă, când eşti bolnav de cuţite trimise (pneumonie), ori de făcut pe ursită (anemie şi, mai ales, tuberculoză) şi baba străpunge boala cu frigarea, încearcă odată şi înghite frigarea, da de-ţi trece boala! Ori sileşte pe babă s'o înghită ea ! Haide, babo, cum poţi trimite şi scoate boale din om cu înţepături de frigare într'o turtă, o să poţi să faci şi p'asta!


Altor boale le căutaţi pricini care n'au a face unele cu altele cum n'are scripca cu iepurele. Dintr'atâtea multe, mă gândesc la boalele de maţe, care credeţi voi că v'au venit din intrarea şarpelui pe gură. Ce să caute şarpele în om? Şi cum să trăiască în căldura din stomac şi ce să facă el fără broaşte şi şoareci, căci astea îi sunt hrana ? Acum, că vi se pare că e şarpe în burtă, asta o fac maţele bolnave cari au mişcare în chipul umbletului de şarpe. Că vine şarpele până în gură câteodată, poate o fi părere, poate o fi că stomacul şi gâtlejul e cuprins de răul boalii. Acum zici tu: "şarpe ori ne şarpe, ce este rău că eu cred că este un şarpe ? Ştiu că este un rău acolo în maţe". Da este, răspund eu, este, dar nu acesta e răul cel mare. Căci pe acesta poate l-ar vindeca doctorii iute-iute. Răul e, că voi crezând c'aveţi şarpe, nu vă gândiţi să vă vindecaţi maţele de o boală, ci cum să omorâţi un şarpe ! Tot gândul vi-e la un şarpe viu - care, vezi, că nu este! - şi toate doftoriile le potriviţi bine pentru uciderea şarpelui, dar rău pentru tămăduirea boalei. Spânzuraţi omul cu capul în jos peste căldarea cu lapte ferbinte, ca să tragă şarpele la lapte dulce şi să iasă din om. Îi daţi să mănânce inima de barză ori să bea scrum de pene de barză, în credinţa că duşmanul şarpelui, barza, o să-l ucidă ori să-l alunge. Dacă ar putea, bolnavul ar înghiţi barza întreagă vie şi atunci s'ar isprăvi cu şarpele ! Toate doftoriile ce le dau babele la acest soi de boală sunt căutate numai în vederea unui şarpe viu şi adevărat care trebuie ucis. Vezi dar, că nu e totuna ce crezi! Voi cu şarpele vostru, duceţi-vă la doctor, creştinilor, nu la barză, căci barza măcar că e dobitoc ştie prea bine că în maţele omului nu prea au obiceiul şerpii să-şi facă culcuş.


Tot aşa pricină fără nici un rost îi căutaţi turbării, ori altei boale ce seamănă cu asta. Ziceţi că vine, când aţi mâncat fiertură în care a picurat apa din capătul unui lemn verde când arde. Ştiu din copilăria mea, ce lucru mare e apa asta sfârâitoare şi cum se tem ţăranii de ea. C'ar fi lacrimile lemnului şi sfârâiala e plânsul lui şi că se răsbună pe oameni. Şi la asta, credinţa luată numai ca credinţă, treacă-meargă, dar răul e ca şi cu şarpele, căci ţăranii cari au boala aceea ca a turbării se învârtesc tot pe lângă leacuri fără nici un rost, legaţi şi ţinuţi pe loc de credinţa lor.


Ce doftorii nu dau babele, până ce asurzesc de tot pe bieţii bolnavi de urechi cărora cică le-ar fi intrat urechelniţa în vreo ureche ! Şi aici leacurile se învârtesc pe lângă gândul că trebuie să scoţi ori să omori, cu pui cu tot, o urechelniţă vie. Acuma, dacă o fi intrând urechelniţa în ureche, lesne e s'o scoţi înecând-o cu unt-de-lemn. Dar vorba e că voi căutaţi urechelniţa şi când nu este şi aruncaţi pe ea vină, când biata ureche are alte boale, rele, care lasă surd pe om.


Pricini închipuite aveţi voi, dragii mei, mai ales la boalele copiilor. Şi iarăşi o zic, eu nu pentru pricina boalei vorbesc acestea (că la urmă, puteţi crede orice voiţi), ci pentru felul nepotrivit cum vreţi să vindecaţi boala. Când suflă copilul greu şi ţine gura căscată, voi spuneţi că are boala şarpelui. Când cască mereu şi trage a somn fără să doarmă şi nu suge, are boala lupului, iar când slăbeşte văzând cu ochii şi se topeşte pe picioare până piere, ziceţi că are boala câinelui. Un nume trebuie să aibă boalele, iar acestea trei au numele acestea. Bine. Dar nu e bine că babele în loc să caute pricina adevărată a boalei, o iau dată de-a gata de la moşi strămoşi şi nu-şi mai bat capul.


Vezi, când ştii adevărata pricină a boalei, e mai uşor s'o vindeci, că ştii rădăcina răului şi o tai. Dar dacă n'o ştii, te învârteşti pe lângă boală şi n'o izbeşti cu leacurile la rădăcina ei. Când se usucă un pom în grădină, nu e aşa, dragii mei că întrebaţi ce-o fi având ? Care e pricina ? Adevărul e că-l ucid furnicile, dar tu nu ştii. Vine unul şi zice că gardul e de vină, că e prea aproape. Te trudeşti şi dai gardul mai încolo. Pomul se usucă mereu. Vine altul şi te învaţă că are prea mulţi pomişori pe lângă el şi-i sug puterea. Te apuci şi tai toţi pomişorii. Degeaba, pomul se usucă. Vine al treilea şi spune că nu l'ai udat cu aghiasma. Te apuci şi-l uzi, el se istoveşte înainte. Tocmai în urmă îţi dă prin gând să întrebi pe unul priceput şi el îţi spune de furnici şi să ia cu manile de cap, că acum e prea târziu să scapi pomul. Aşa faceţi voi cu boalele voastre, căutaţi pricinile lor tot pe alături şi, urmând pricinilor, şi îndreptarea răului tot pe alături o căutaţi şi câteodată nebuneşte ca cel din pildă cu mutarea gardului. Iar în sfârşit dai şi pe la doctor când s'a uscat bietul pom şi când nu mai poate nici priceputul să-l mai învie ! Aşa oameni buni, aşa e cum vă spun şi mi-ar părea bine dacă măcar zece dintr'o sută mi-aţi lua cuvântul la inimă.


Începusem cu boala lupului şi a şarpelui. Una e boala de plămâni şi cealaltă de stomac. Pricinile lor sunt acolea, în coşul copilului, ori din răceală, cum ar fi bunăoară din punerea pe pardoseala bisericii sub patrafir a copilului desfăşat, ori din hrana nechibzuită, cum ar fi mâncările de om mare la copii neînţărcaţi. Acum, unde vă duce pe voi capul să căutaţi pricinile! La sperietură ! Boala lupului o are din pricină că mama, pe când era însărcinată, s'a speriat de un lup (dacă nu aievea, măcar în vis) ; iar a şarpelui, că s'a speriat de un şarpe. Mult vă mai sperie pe voi babele cu sperietura! Că uite şi boala câinească e tot din sperietură, de câine. Cărturarii zic limfatism acestei boale câineşti şi ştiu că e mamă a multor altor boale, iar pricina ei este pe lângă o hrană şi îngrijire proastă, şi starea sănătăţii părinţilor, şi mai ales măritişul mamei prea de copilă. Dar ce au câinii cu boala asta ? Nimic alta decât că bietul copil slăbeşte aşa de tare, ca şi cânii când au jigărae.


După al babelor meşteşug lecuitor, toate sperieturile se vindecă cu fumuri. Sperietura copilului de sgomote mari şi de sbierete ori de lucruri urâte (ziceţi voi, dar într’adevăr e vr'o boală nervoasă a copilului), i-o vindeci afumându-l cu păr de urs, pentru că ursul nu e sperios. Boalei şarpelui deci voi îi căutaţi vindecare în fumuri cu piei de şarpe, boalei lupului în fumuri cu păr de lup, iar părul de câine negreşit are să vindece boala câinească. Toate fumurile acestea n'ajută nimic, ba mai întâi strică. Fiindcă am prins aici vorba, să vă spui că prea nesfârşită şi fără de leac e încrederea voastră în fumuri. Eu nu zic că la anumite boale n'ar fi ajutând şi fumurile, dar de te-ai lua după babe toate boalele din lume şi-ar avea leacul în fum. Până şi pântecariţa copiilor ! Şi câte buruieni otrăvitoare şi câte lucruri scârboase n'amestecă babele într-o oală, deasupra cărora ţin copilul câteodată cu capul în jos peste fumul puturos, până ce leşină. Seminţe de măsălariţă şi de cânepă sălbatecă, oase de peşte şi cap de cal, găinaţ de cioară şi scârnăvie de lup, amestecate toate şi coapte în cuptor : dintr'aceste scot fumuri pe care le trag în plămâni bieţii bolnavi! Chiar şi atunci când au junghiuri ori cuţite (adică au boale de plămâni, pe care le numesc doctorii bronchite şi pneumonii) sau când au boală câinească a slăbiciunii, ceea ce uneori nu e decât oftică. Pe aceştia îi omori, negreşit, cu fumurile. Apoi de câte ori v'afumati cu balegă de vacă şi ştiu eu de ce ?



Stai şi te miră acum de babele știitoare ! Ştiu câte ceva ele şi nimeresc ca găina oarbă câte un grăunte, dar nu-şi bat capul prea mult să facă deosebire între boală şi boală şi pe toate le amestecă într’o căldare şi pentru toate au acelaşi leac. Adică au ele multe leacuri, dar la urmă, când nu ajută nici unul, nici scaldele descântate, atunci tot la acestea aleargă, la fumuri. Ştiu că era o vreme când la orice boală ai fi avut îţi "lăsau sânge". Acuma nu se mai aude de leacul acesta, dar fumurile cari sunt tot de pe vremea aceea dainuesc înainte în ştiinţa babelor. Adevărat e că lipitoarele şi lăsarea sângelui n'au făcut niciodată parte din meşteşugul de doftor al babelor noastre, decât doară prin Moldova. Dar am cetit în multe rânduri că babele au omorât cu fumurile oameni mari. De copii, cine mai ţine seama, că ei vin ca azi şi se duc ca mâine !

Share this:

ABOUT THE AUTHOR

Hello We are OddThemes, Our name came from the fact that we are UNIQUE. We specialize in designing premium looking fully customizable highly responsive blogger templates. We at OddThemes do carry a philosophy that: Nothing Is Impossible

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii ( Atom )