Valahia despre care nu se vorbeşte
Volcii
sau volcae sunt un grup de popoare menţionate
pentru prima dată în anul 69 i.Ch. de Cicero, în discursul său Pro Fonteio. Titus Livius, de
asemenea, îi menționează în lucrarea sa Ab
Urbe Condita în legătură cu
Hannibal care-i întâlneşte în 218 î.Ch. pe ambele părți ale Rhône-ului. Apoi,
Iulius Cezar, citându-l pe Eratostene, îi localizează pe volcii tectosagi în pădurea hercyniană ceea ce îl face
să presupună că vin din regiunea Narbonne din Galia. Presupunerea s-a dovedit
eronată, deoarece este mult mai probabil ca sudul Germaniei sa fie patria volcilor și unde, de altfel, germanii i-au şi
întâlnit pentru prima dată. Schimburile importante dintre germani și volci ar
fi dus la un împrumut lexical: cuvântul germanic wahl care desemnează oamenii de limbă
celtică și prin extensie, de
limbă romanică ar veni de la numele acestui popor.
Unii
istorici susțin că volcii și tectosagii (numiţi separat de Cezar) au fost
inițial triburi distincte. Ei ar fi alcătuit unul dintre noile grupuri etnice
formate în timpul expansiunii militare celtice din sec. III î.Hr. pornind de la
diverse grupuri migratoare situate în afara sistemului tribal.
Atunci când
scriitorii antici plasau sosirea în Cispadana (Italia) a boii-lor
transalpini în sec. V î.Ch., partea defrişată și cultivată din pădurea
hercyniană (corespunzând aproximativ Boemiei actuale) pare să fi fost golită de
foștii săi locuitori. (În limba germană, termenul de boier sau boer în olandeză are sensul de “țăran” sau “agricultor”.
Numele Boemiei vine de la boio și proto-germanicul haimaz - "acasă" și ar însemna,
prin urmare, "casa boii-lor”).
S-au stabilit acolo în principal grupurile din platoul elvețian. O nouă
entitate etnică s-a format treptat în Boemia și Moravia, fapt care poate fi
atribuit volcilor tectosagi. În 278 î.Ch., un grup de celți desprins din ramura
principală au trecut în Balcani și, sub două căpetenii, Leonnorius și Lutarius,
au ajuns în Asia Mică (277 î.Hr.), înfiinţând un stat celtic care ulterior a
devenit cunoscut sub numele de Galatia (de la care pare a proveni şi numele
oraşului Galaţi de azi). O altă ramură, în jurul anilor 270/260 i.Ch. în
Narbonne, Galia, atras de mercenariatul în serviciul cartaginezilor și
romanilor, s-au împărţit în două, o parte volcii
tectosagi cu capitala la
Tolosa (Toulouse), iar ceilalţi, volcii
arecomici în regiunea
Nemausus (Nîmes) cu râul Hérault ca graniță între cele două triburi.
Etimologia volcae nu este stabilită cu certitudine.
Pierre-Yves Lambert oferă câteva ipoteze: ori echivalentul germanicului folkam (folk în engleză şi Volk în germană), însemnând
"triburi" sau „popoare”, ori echivalentul grec λύκος "lup", ori o
formă derivată din numele de "Falcon", care ar avea la origine
galicul gwalch - "șoim".
Istoricii
considera “Romania populară” (nu România) o comunitate latină rămasă fără
acoperire politică după retragerea legiunilor romane din faţa germanilor.
Comunităţi latinofone au fost multe de la Marea Nordului (Insula Walcheren în
Țările de Jos) și Marea Neagră („ţările valahe" romanofone), trecând prin
Ardeni ("wallonii"), Vosgi și Alsacia ("welche")
și Jura elvețiană („Welsches”), Alpii Bavarezi („Walchenthal”, „Walchengau”,
„Walchensee”), Carpați ("Valahia moravă” în Moravia cehă şi „Vlachfölds”
în Ungaria), munții Dinarici („Romania Planina”, „Vlašina”, „Vlašic” în Bosnia, „Stari Vlah” în Serbia) și Munții Balcani („Vlahina”,
„Vlashina”, „Vlachoklissoura”), dar şi Vlașca, Vlăsia, Vlăhița
etc. Locuitorii acestor Valahii se numesc ei înșiși români, romanşi, ladini,
friulani, istriani, dinari, armâni, aromâni, cipani, grămușteni, fărșeroți,
rămăni, rumâni. Aromâni şi rumâni au înlocuit numele anterioare de
vlahi, termen devenit arhaic.
„Valahiile”
sunt menționate în sursele vechi astfel:
• Valahia
Albă - în Moesia secolului al șaptelea;
• Valahia
Neagră sau Morlahia (Mavro-vlahi) - în Dalmația, în sec. VIII;
• Valahia
Mare („Megali Valacheia”) în Macedonia și Thessalia secolului al nouălea;
• Regnum Bulgarorum et Valachorum ("Regatul bulgarilor și
vlahilor" numit şi "al doilea regat bulgar" de către istoricii
moderni) în sudul României și actuala Bulgarie – sec. XII-XIII;
• Principatul
Transilvaniei sau „Valahia interioară”, în sec. XII;
•
Principatul Țării Românești sau „Ugro-Valahia”, în sec. XIV;
•
Principatul Moldovei sau "Bogdano-Valahia" din secolul XIV, care a
fuzionat cu principatul Țării Românești, pentru a forma Principatele Române în
1859.
Cuvântul walach provine de la germanicul wahl care înseamnă "vorbitor de limba
celtică sau latină” și care vine de la numele tribului celtic al volcilor. Walach înseamnă, de asemenea, celții: Welsh-ii anglo-saxonilor şi Walhs-ii francilor. “W”
german oferă un “G” dur în limba franceză: „welsh” “a dat” „gali”
(Țara Galilor) şi „walh” – Galia. Patronimul de origine flamandă De Gaulle înseamnă „non-germanic” (potrivit R.
Rohlfs). Acest cuvânt a dat, de asemenea, cuvintele „Wallon” şi „Walonia”,
unde regiunea (Valonia) a fost unul dintre teritoriile de frontieră între celți
și germani.
Istoria
termenului de valah începe cu cuvântul gotic „wahl” care în limbile
germanice mai înseamnă şi "non-germanic". „Wahl” însuşi are
același substrat lexical ca şi volcii,
nume folosit pentru a desemna două populații diferite ale antichității: celţii
în Galia şi italicii în Latium. Din „wahl” derivă Wales, Walcheren, Walchen, Welschen, Walachen în germană, vlachs sau wallachians în engleză, oláhok sau vlachok în maghiară, vlahoi în greaca modernă, și iflaklar în turcă.
Prima formă
scrisă a acestui cuvânt a fost în scrierile istoricului bizantin Kedrenos la
mijlocul secolului al XI-lea. În Evul Mediu cuvântul ia forme diferite în limbi
occidentale: velaci sau valacchi (italiană), valaques (franceză), velascos (spaniolă), dar şi în variante
grecești (moshovlahoi, koutsovlahoi sau mavrovlahoi sau „morlaci”, tsintsaroi etc.).
Termenul de valah este la origine un exonim. Îl regăsim,
de asemenea, în literatura de specialitate etnografică și lingvistică,
desemnându-i pe aromâni, istrieni, istro-romani, istro-români, megleno-romani,
megleno-români sau megleniotes.
Au existat evoluții începând cu secolul XX:
•
Majoritatea aromânilor din Grecia utilizează în limba greacă, mai curând Βλάχοι ("Vlachoi" vlahi), decât Αρμάνοι („Armanoi”- Aromâni)
şi sunt susținători ai apartenenței la „comunitatea națională elenistică” (Ελληνικη εθνικη κοινονια); o minoritate filoromână sau
filo-latină, dar, de asemenea, anti-greacă, îşi atribuie alte identități, fie
ca armânji („aromâni”) sau ca makedorromânji („macedoromâni”), derivate din porecla
dată de obicei aromânilor din România. Cei
mai extremişti dintre aceştia se reclamă ca fiind coborâtori direcţi din
macedonenii antici;
• o
minoritate română trăieşte în Serbia în Timočka Krajina (Valea Timocului). Deși
ei vorbesc un dialect al limbii române, aceştia îşi zic în principal vlahi. În
recensămintele din fosta Iugoslavie, aromânii din Macedonia și românii din
Serbia sunt clasificaţi ca vlahi;
•
megleno-românii sunt singurul grup care a folosit doar termenul de valah (vlaşi) pentru a se auto-desemna.
sursa: Wikipedia şi bibliografia indicată acolo
ABOUT THE AUTHOR
Hello We are OddThemes, Our name came from the fact that we are UNIQUE. We specialize in designing premium looking fully customizable highly responsive blogger templates. We at OddThemes do carry a philosophy that: Nothing Is Impossible
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu