Ideea Unirii



 Cuvântare ţinută de Octavian Goga la Radio (24 Ianuarie 1931)

Este pentru întâia oară, dragi băieţi, că vorbele mele turbură pacea văzduhului şi călătoresc departe pe undele moi... M-am ferit de microfon până acum, mai întâi fiindcă mă urnesc greu să dau poveţe altora într'o vreme când glasul multor înţelepţi răsună des, şi al doilea, fiindcă o nepricepută sfială m'a ţinut totdeauna departe de descoperirile pe care mintea mea nu le-a pătruns de-a-binelea... Poate e la mijloc pe lângă acestea şi un îndemn mai adânc şi mai nelămurit... Dorinţa de-a păstra misterul pe seama cerului de-a-l lăsa neatins de întrecerile noastre de jos... Din clipă însă în care mi s'a cerut să întreţin pe elevii de liceu câteva minute asupra ideii de unire din care s'a zămislit ţara noastră, rezistenţa mea n'a mai găsit nici o justificare. Totdeauna am crezut că de subt tâmplele argintii trebuie să pornească o îndrumare spre tâmplele fierbinţi ale tineretului, salvând astfel, dacă nu înrudirea de credinţă dintre generaţii, cel puţin legătura sufletească menită să ţină într'o înlănţuire organică întreg valul de simţire al unui popor.


Ideea de unire, năzuinţa neamului românesc de pretutindeni de-a strânge într'o singura închegare de stat, a trăit în toate vremile la noi.


Din zile străvechi instinctul de conservare a fost prins în sângele nostru. Aici în Carpaţi, unde ne-am pitit subt năvălirile barbare, adăpostindu-ne atât de bine după brazi și stânci încât istoria universală aproape o mie de ani ne-a pierdut urma, noi am perpetuat neştirbită conştiinţa diferenţierii de rasă. Popor de ciobani şi de plugari, ne-am încleştat de petecul de pământ, care a fost leagănul nostru traco-romanic. Pesemne, o fărâmitură depărtată din patrimoniul Romei, a păstrat în subconştientul nostru o pornire alcătuitoare de stat. La cel dintâi moment prielnic al istoriei, am scos capul din anonimatul medieval şi prin fondarea celor două Principate am aşezat temeiurile noastre de existenţă. Fărâmiţaţi subt domnia mai multor împăraţi, ne-am creat două puncte fixe, pe care se sprijinea un angrenaj sufletesc cu vaste ramificări. Veacuri de-a-rândul, veacuri de întunerec şi de restrişte, au urmat după o scurtă perioadă de strălucire a voievozilor noştri, dar cele două stătuleţe şi-au îndeplinit menirea lor precursoare. Toată vremea, întregul organism naţional şi-a menţinut până în cele mai depărtate unghiuri ale fiinţei sale etnice coeziunea moleculară. Ardealul de pildă, robit principilor calvini mai întâi şi Habsburgilor mai pe urmă, n'a încetat o clipă să fie în contact cu Muntenia şi Moldova. Ne simţeam cu toţii una, un singur trup, având Carpaţii şira spinării, cum spunea Delavrancea. Pe deasupra hotarelor meşteşugite, era o comunicare tainică, de la atom la atom. Vorbea pământul cu graiul lui plin de înţeles şi-i ţinea laolaltă, în aceeaşi tabără, pe fraţi. Dar conştiinţa unităţii pe atunci palpita mai ales în faţa altarului. Biserica la noi a fost din vechime un criteriu de naţionalitate. Cărţile tiparniţelor de la Govora sau Târgovişte, se răzleţiseră pretutindeni prin stranele bisericuţelor de lemn ale Transilvaniei şi străjuiau acolo cu toate sugestiunile lor. Mitropolitul de la Alba-Iulia îşi primea singhelia lui de la Mitropolitul Ungro-Vlahiei, care era socotit în ordinea canonică drept Cap bisericesc al tuturor românilor pravoslavnici... Era deci un simţimânt al unităţii, care se desfăcuse din lumea turbure a instinctului şi se sbătea în căutarea unei formule pentru a fructifica gândul tuturor şi-a pregăti biruinţa...


Ideea unirii, ca lozincă militantă, a trecut prin mai multe faze până s'a desprins ca un fruct copt şi ne-a dat închegarea de azi. Peste negura vremilor sclipise în treacăt barda lui Mihai ; lăsând să se întrevadă ca la lumina unui fulger drumul destinului, dar aceasta era numai licărirea profetică a geniului, care se plăteşte scump cu prisos de lacrimi şi suferinţe, fără a se putea bănui măcar ziua răscumpărării. Trebuia să vină mai întâi învăţătorii neamului, creatorii de doctrină, care în lumea abstracţiunii să ridice problema la nivelul unei dogme, cu gândul de-a o înstăpâni în toate minţile. Aceşti pedagogi ai neamului au răsărit din Ardeal. Unirea bisericească cu Roma, - un proiect al desmembrării noastre spirituale combinat la Viena -, ni i-a dat, vrând oarecum soarta să dejoace planul duşman care urzea pierzarea noastră. Un Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Micu, cărturari ardeleni de la sfârşitul veacului al optsprezecelea, atraşi de splendorile Romei, chinuiţi de enigma originii lor, au descoperit marea noastră taină de familie şi întorşi acasă au spus-o tuturor. Aceşti istoriografi, părinţii școalei latiniste de mai târziu, sunt primii semănători conştienţi ai ideii noastre de unire. Fireşte, paginile lor nu codifică programul luptelor viitoare pentru realizarea unui plan, dar de subt cuviinţa lor umilă de slujitori ai "preaînaltului chezaro-crăiesc scaun" se ridică ochii iluminaţi de amintirile anticului Latin. Nici o putere din lume nu-i mai putea clătina în credinţa lor ; otrava sfântă le pătrunsese toate fibrele gândirii, sămânţa era aruncată, rodirea aştepta în umbră.


Romanismul a intrat în veacul al XIX-lea, deci, preparat sufleteşte pentru luptele pe care avea să le dea şi înarmat cu doctrina coraspunzatoare pentru a înţelege principiul de naţionalitate, pe care Occidentul îl asvârlise în laboratorul Europei scăldat în râuri de foc şi de sânge. Când Gheorghe Lazăr, prin anii douăzeci ai veacului trecut şi-a deschis la Bucureşti modesta "Şcoală Românească", s'au găsit boieri care să-l înţeleagă. Spiritul public se desmeticea de subt apăsările domniei fanariote şi răsvratirea lui Tudor din Vladimiri era o dovadă categorică pe seama tuturor, că jos în culcuşul adânc al energiilor populare ura împotriva străinului clocotea cu deslănţuiri pătimaşe. Continentul, care fierbea germenul de revoltă al moştenirii lui Napoleon şi pregătea mulţimile pentru viitoarele schimbări de hartă, în sensul unor delimitări etnice, continental când a început să-şi întindă reţeaua lui fermecată asupra latinilor de la Dunăre, a găsit ecou aici, din ce în ce mai puternic. Parisul, uriaş stâlp de foc cu o revărsare planetară, ne-a trimis tot mai des ispitele lui. Repede, cu acea înfrigurare care stăpâneşte totdeauna adolescenţa popoarelor, un impuls romantic de unire a răsunat la noi şi a vrăjit toate inimile. S'a înjghebat generaţia ideologilor de la patruzeci şi opt, a doua izbucnire colectivă a conştiinţei noastre naţionale... De astă dată, primind îndrumările din Apusul civilizat, dogma a crescut în intensitate şi în adâncime. Literatura, ştiinţa, politica, toate manifestările noastre de viaţă, s'au brodat pe ideea unirii. Anul patruzeci şi opt care a sguduit Europa, a fost botezul nostru de foc pentru consfinţirea acestui crez. Kogâlniceanu este exponentul politic, iar Alecsandri corifeul literar al epocii. O admirabilă pleiadă de suflete generoase şi de talente deosebite se sălta pe arenă. Contactul cu străinătatea e luat şi problema unirii celor două Principate se aşează în perspectiva unui cadru internaţional. Revoluţionari emigraţi, visători la început, constructori mai târziu, se agită din toate părţile, fiecare în rostul lui de suflet şi de nervi. Goleștii, Brătienii, Kretzulescu, Costache Negri, Ioan Ghica şi atâţi alţii. În atelierul lor s'a făurit Unirea Principatelor. Alegerea lui Cuza la 1859 ca Domn, nu e decât pecetluirea ideii naţionale în apogeul ei. Această generaţie grăbită în foamea de adaptare la Apus a creat România modernă. Dinastia străină a fost amuţirea oricărui egoism local în faţa patriei noi. Războiul de independenţă şi proclamarea Regatului nu sunt decât încoronarea unui întreg ciclu de înfăptuiri realizate de aceşti ideologi de la patruzeci şi opt, care vor rămâne în istoria noastră cu aureolă de părinţi ai patriei.


Al treilea popas al evoluţiei româneşti s'a făcut subt domnia Regelui Carol I. Viaţa laborioasă a înţeleptului monarh a schimbat aspectul României. O muncă metodică săvârşită într'un ritm febril s'a desfăşurat subt privegherea purtătorului Coroanei de Oţel. În aproape patruzeci de ani de pace, ţara consolidată şi-a lărgit temeiurile culturii şi orizonturile de gândire. În  această vreme dogma a progresat, unitatea sufletească a Românilor de pretutindeni s'a statornicit în cugete şi a devenit formula curentă a ştiinţei româneşti. Nu este acum momentul când s'ar putea rosti nume proprii, pentru a detalia acest sbucium îndelung. Nici constelaţia literară, nici vasta eflorescenţă politică nu pot fi invocate aici. O singură personalitate stăpâneşte de sus, de la înălţimi siderale neatinse încă la noi, cerebralitatea neamului : e Eminescu, poetul şi cugetătorul. Creaţiunea lui artistică e cea mai înaltă culme, cugetarea lui politică rosteşte sentinţele definitive. Din ziua în care suflarea lui de foc a asvârlit în clocotul conştiinţei obşteşti deviza : "De la Nistru pân’ la Tisa" din ziua aceea, ideea unirii se încleştase în sufletul şi în carnea noastră. Izbândirea ei era numai o chestiune de oportunitate. Privirile tuturor Românilor erau îndreptate înspre acest regat, de unde porneau necontenit radiaţiunile credinţei. "Soarele nostru la Bucureşti răsare" spunea cineva în Ardeal şi avea dreptate. Regatul de ieri e punctul arhimedic al românismului de azi. Ce-a urmat mai târziu, de la începutul de epocă până la frământarea de azi, se ştie. Subt sceptrul Regelui Ferdinand, ideea trup s'a făcut şi sângele sutelor de mii de ostaşi a întărit cu pecetea veşniciei îmbrăţişarea noastră.


Voi, băieţi, care mi-aţi ascultat în cuvinte pripite zugrăvirea trecutului, voi sunteţi noua generaţie care se plămădeşte acum şi va primi, nu peste mult, moştenirea părinţilor. Întoarceţi privirile spre cei de odinioară şi căutaţi să fiţi continuarea firească a vechiului basm. Duceţi mai departe firul : ideea unirii, lozinca magică, fără de care Ţara fragedă încă, se fărâmiţează în mozaicul de ieri. Eu cred în voi ! Sunteţi copiii furtunii, peste al căror leagăn a vuit tunul liberator de la Mărăşti şi Mărăşeşti. Sufletul vostru, cristal proaspăt, nu cunoaşte sgura umilinţelor de ieri. Strigoii zidurilor dărâmate, de asemenea, fug de lumina care străluceşte
din ochii voştri.

În pragul zilei de 24 Ianuarie care va desgroapa unirea veche - mai fericiţi decât acei care poartă încă urmele nenorocului de demult, dar mai neîncercaţi decât ei, cu îndrăsneală chibzuită şi cu credinţă dârză, din pământ, din visuri şi din stele – clădiţi pentru viitor peste ţărâna strămoşilor, unirea cea nouă !


Share this:

ABOUT THE AUTHOR

Hello We are OddThemes, Our name came from the fact that we are UNIQUE. We specialize in designing premium looking fully customizable highly responsive blogger templates. We at OddThemes do carry a philosophy that: Nothing Is Impossible

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu