"Pricoliciul" de George Coșbuc
Dar e
o încurcătură mare cu credinţa asta. Unii cred că numai vrăjitorii se pot face
lup ori cîine, ori porc, ori bivol, ori alt animal; dar şi într-asta se
despart, că unii zic că vrăjitorii se prefac aşa drept bătaia lui Dumnezeu
pentru relele lor şi astfel aleargă cît e noaptea; iar alţii, că se prefac de
bunăvoie în animale rele, ca să facă stricăciuni. Iar alţii zic că vrăjitorii
se prefac animale nu cînd voiesc, ci cînd le vine sorocul, adecă "boala",
care ar fi cam ca năpîrlirea la pasări şi ca schimbare a pielii la şerpi ori a
coarnelor la cerbi. Apoi iarăşi sînt alţii cari ştiu că nu vrăjitorii se prefac
animale, ci că tocmai ei prin vrăjile lor prefac pe alţi oameni, pe cari au
ură, şi-i poartă în goană peste hotare. Apoi alţii spun că nu e nevoie să fie
vrăjitor omul care se preface în pricolici; poate să fie om cinstit şi
cumsecade şi se face ori lup, ori cîine fără să ştie, tocmai cum lunatecii
umblă fără ştirea lor pe acoperişul caselor. Dar de ce se face animal, nu se
prea ştie, ori că l-a luat în stăpînire diavolul aşa tam-nesam, cum să zice,
ori că are "boala" în el. Nu o spun toţi la fel nici cînd e vorba de
animalul în care se preface omul. Unii, că numai în cîine, alţii numai în lup, alţii
că într-amîndouă acestea, iar alţii că în orice fel de animal răutăcios, alţii
ca in orice fel de animal negru, iar o seamă zic că numai într-anumite animale,
cam acestea: lup, cîine, pisică, bivol, porc, capră, cal, paianjen, muscă,
scorpie, şarpe, broască. După credinţa îndeobşte a românilor, nu se poate
preface in oaie şi porumbel, că sînt animale blînde şi sfinte. Iar după cît
ştiu eu, nu se mai poate preface în animale cari au fost şi sînt sfinte în
credinţele deşarte, în albină, arici, cerb şi rîndunică.
Vezi
d-ta ce lucruri de-a valma! Bunăoară, ştii că animalele negre alungă duhurile
rele, că de-aceea se zice totdeauna în descîntece: "Du-te unde cocoş negru
nu cîntă, cîne negru nu latră, vaca neagră nu mugeşte şi nici preotul nu
toacă", şi totuşi omul se face pricolici în chipul animalelor negre. Asta
nu se prea potriveşte, după firea lucrurilor, dar poporul nu-şi bate capul cu
potriviri cînd are să născocească minuni. Ştii că ţăranii cred că dracul fuge
de tămîie şi de cruce cu atîta spaimă, încît chiar şi o cruce făcută cu limba
în gură îl scoate din sărite. Asta e cu lege. Dar cum se potriveşte că tot
ţăranii se tem noaptea să treacă prin cimitir, iar să intre în biserică singuri
noaptea, n-ar face-o pentru bogăţia lumii. Că e dracul în cimitir, ba
chiar în biserică. Se poate neghiobie mai mare? O cruce făcută cu limba sperie
pe dracul, dar printre zecile de cruci din cimitir el se plimbă ca prin lobodă,
ba intră în biserică şi nu se teme de toate acelea lucruri sfinte cîte le vede,
cu toate că pe cîmp ori pe deal, cînd arunci după el numai cu un fir de tămîie,
fuge fuga orbului de dă prin gropi. Nepotriviri de acestea ţi-am mai arătat
şi-ţi voi mai arăta, că sînt cîţi peri în cap.
Să ne
întoarcem la pricolici. Trei lucruri ţi le voi pune în vedere ca să te
luminezi. Dar mai întîi, să bagi de seamă şi să desparţi lucrurile, să nu ţii
că strigoiul şi pricoliciul sînt una. Amîndoi se prefac în animale, dar
unul e suflet mort şi altul suflet viu. Pricoliciul e un om care trăieşte, iar
strigoiul e un mort care se scoală din mormînt ca să ia ori să nu ia chip
de animal, căci strigoiul poate veni şi în chipul avut, al celui de om.
Vezi că nu ştii care e minune mai mare: că se preface un om viu în lup, ori se
scoală un mort din groapă, ca să-şi facă mendrele. Ţăranii cam amestecă
lucrurile, numindu-i strigoi şi pe unul şi pe altul, ba numeşte strigoi -şi mai
ales strigoaice - şi pe vrăjitorii cei ce se îndeletnicesc numai cu
chiţibuşuri, cu luarea manei, cu furatul somnului copiilor, cu descîntece şi
alte şolomonării mai lesne de făcut.
Lucrurile
acestea să le desparţi, strigoi e una, pricolici alta. De strigoi îţi voi spune
cînd va veni rîndul. Acum, întîi de toate, poţi să bagi de seamă că firea cea
deosebită a oamenilor are asemănare cu firea unor animale. Unul e blînd şi
lesne de purtat de nas, are firea oii. Altul e lacom şi obraznic, are firea
porcului. Altul făţarnic, care te muşcă pe furiş, deci are firea unor cîini.
Altul e hrăpăreţ, răutăcios, vrea mereu să facă răul, are firea lupului. Unul
are firea şarpelui, altul a caprei şi aşa mai departe. De aceea şi numim pe
oameni cu numele unui animal, care spune mai mult cu o singură vorbă decît
oricîte alte tălmăciri. Cînd zici: "e un cîine de om", "e un
şarpe", "e boul lui Dumnezeu", "scorpie ce eşti !",
"porcule !" şi cîte altele, nu-i aşa că ajunge ca să-mi arăţi omul?
Dintre
toate însuşirrile rele ale omului, răutatea este cea mai nepricepută. Că eşti
zgîrcit, ori mîndru, ori lacom, ori stricat, toate sînt ale omului. Dar să fii
rău, să n-ai pentru nimeni vorbă bună, tot dosnic şi întunecat, hrăpăreţ, fără
milă, zăvistnic, să loveşti pe la spate, numai tu să trăieşti şi toţi să piară,
să-ţi vinzi fraţii şi părinţii - acestea sînt ale diavolului. De unde vine
atîta răutate în suflarea lui Dumnezeu? Nici temei n-are răutatea de inimă, ca
alte însuşiri rele, căci toate strică numai celui ce le are, dar răutatea
strică tuturor, căci pustieşte şi dărîmă, sugrumă şi ucide. Iar asta e mai ales
firea lupului şi a cîinelui; lupul ca hrăpăreţ şi cîinele ca duşman ce te muşcă
pe furiş. De aceea, poate înţelegi acum de ce pricoliciul, după credinţa
poporului, se face mai ales lup ori cîine. Omul acesta aşa de răutăcios,
viclean şi făţarnic, cu fire de lup, nu mai e om, ci lup, zic cei ce-l cunosc.
Dar dacă el e într-adevăr un lup în chip de om? E lesne s-ajungi pînă la
credinţa că el, neputindu-şi sătura poftele răutăţii lui, ca om, din cînd în
cînd se face lup ca să omoare si să facă răul după poftă. Să-l facă orişicum şi
orişiunde, căci pricoliciul lup muşcă şi atacă nu numai pe cine are ură şi
mînie.
Se
spune de o regină, de demult, că pe vremea unui război care a adus pustiirea
ţării, după ce a văzut pe bărbatu-său mort în palatul lor, în care intraseră
duşmanii, şi după ce a văzut pe copiii ei morţi de sabie, şi-a pierdut mintea
şi în faţa celei din urmă fete pe care a văzut-o străpunsă de suliţi, a început
să latre în felul cîinilor. Iar de un rege se spune că într-o nebunie ce i-a
venit deodată, a sărit la nevasta sa care avea gemeni şi-i ţinea în braţe, i-a
apucat un copil şi ţinîndu-l de picioare l-a izbit cu capul de pereţi, iar
biata nevastă-sa fugind cu celălalt s-a aruncat într-o fîntînă. Vezi dintr-asta
că în nebunie regina se închipuia cîine, iar regele leu.
Gîndesc
că ai priceput din toate că oameni cari să se facă lupi şi cîini nu sînt. E
peste fire să se poată face. E numai o credinţă, al cărei temei e răutatea de
inimă, peste fire de multă, a cîte unui om. Nu-l putem înţelege
răutăcios într-atîta decît numai că e lup adevărat în chip de om. Deci, nu om
care se poate face lup, ci lup care se poate face om. Cînd vin toanele
prostului, face prostii într-una, cînd i s-abate unui om crunt din fire, bate
şi omoară ca-n neştire. Aceste sînt "atacuri" ale "boalei".
Atunci omul răutăcios se face lup sugrumător şi apoi iarăşi îi trece. Se vede
că dintr-aceste "atacuri", numite de învăţaţi paroxisme, au făcut
popoarele "sorocurile" pricoliciului, şi-au luat ca adevărat ceea ce
se spune numai ca pildă.
ABOUT THE AUTHOR
Hello We are OddThemes, Our name came from the fact that we are UNIQUE. We specialize in designing premium looking fully customizable highly responsive blogger templates. We at OddThemes do carry a philosophy that: Nothing Is Impossible
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu