"Românii ţinând drumul lui Napoleon cel Mare" de G. Cosbuc
![]() |
Antoine-Jean Gros - Napoleon la Arcole |
Din
istoria campaniei lui Napoleon în Italia (1796-1797), e cunoscut faptul, că
răsboinicul împărat pe atunci numai general, tânăr de douăzeci şi şapte de ani, trei zile
s'a svârcolit degeaba să respingă un batalion de austrieci, pe care dacă l-ar
fi putut birui ar fi nimicit întreaga armată austriacă.
În raportul
ce-l face însuşi Napoleon către directorul republicei spune limpede, că singur
acest batalion l-a adus în neputinţa de-a incongiura şi de-a strivi cu totul armatele imperiale ale
Habsburgilor. El admiră statornicia şi vitejia acestui batalion „îndrăcit” şi
n'are destule cuvinte să laude îndărătnicirea acestor nemţi, a căror resistentă
a fost într'adevăr neînchipuit de eroică. Cronicarii pun în gura lui Napoleon
cuvintele că de-ar avea el un asemenea batalion, ar ajunge la Viena în trei
zile.
Napoleon
însă nu ştia pe cine lauda. Acel batalion nu era de nemţi. În întreg
batalionul era un singur neamţ, maiorul, şi-l chemă Voestenradt ; toţi ofiţerii
şi soldaţii batalionului până la unul erau români. Ei, românii au apărat podul
peste care n'a putut trece Napoleon trei zile de-a rândul, cu toate că el,
vrednicul şi norocosul general s'a opintit în chipul cel mai desperat să-i
arunce îndărăt de pe raul Apone şi de pe mocirloasele lui maluri.
Era
batalionul al doilea dintr'al doilea regiment de plăeşi români din Nordul
Ardealului. Celelalte două batalioane ale regimentului se luptau pe vremea
aceasta la Rin cu oştirile republicei. Românii pe vremea aceea formau în
Austria o armată separată, un corp mic compus din două regimente de infanterie
cu tunuri şi unul de cavalerie. Regimentul de cavalerie n'a avut prilej să se
distingă în lupte ; regimentele de infanterie însă, unul în Nord la Năsăud,
altul în Sud, la Făgăraş, au fost oaste de elită, o dorobănţime despre care un
istoric austriac zice că „era singura oaste, pe ale cărei urme puteau
Habsburgii să alerge cu încredere pe câmpul de luptă”.
Numele
obicinuit de „phalanx valachica prima, secundă, terţia” pentru
batalioanele unui regiment şi ale celuilalt se regăseşte mai prin toate
ordinele de zi ale armatei austriace, 0115 la 1866, date pe timpul luptelor
câte le-au purtat Habsburgii de la 1796 încoace. Aceste „Falange” au fost
avant-garda oştilor imperiale, şi de nenumerate ori generalii îşi cereau
onoarea de-a li se da câte un batalion „transilvanico-valah” sub comanda
lor. Şi iarăşi de multe ori, după lupte mari, câte o «phalanx valachica»
era scoasă şi lăudata în faţa întregii armate („în conspectu totius
exercitus” e termenul întrebuinţat de generali în rapoarte).
După ce
Napoleon veni în Italia şi luă comanda supremă, oştirile austriace au fost
bătute mereu. Împăratul Austriei, văzându-se strâmtorat, a trimes în Italia
alte două corpuri de armată. Intr'unul din acestea se afla şi batalionul
românesc al doilea. Amândouă corpurile aveau să se unească, dar nu le-a dat răgaz Napoleon. ln cele dintâi zile, Napoleon
a fost bătut de primul corp la Piave, a fost respins, apoi după câteva zile de
la Verona, iar în a treia luptă la Caldiero, unde Napoleon a atacat pe
austriaci cu toată puterea oştilor sale, a aflat atâta resistenţa încât a
trebuit să se retragă şi a intrat în griji, căci sosea celălalt corp de armată
austriacă din Tirol şi-i cădea în spate. Napoleon atunci a atacat din nou
corpul de oaste ce-l avea în faţă, ca să-l împingă îndărăt şi să-şi facă larg.
Posiţiunea cea mai importantă pe care trebuia s'o ia Napoleon era tocmai podul
de la Arcole, la Areda Veneţiei. Dacă ar fi luat francezii podul, armata
austriacă ar fi fost ea acum înconjurată şi atacată de la spate, şi ar fi fost
fără îndoială nimicită.
Apărarea
podului a fost încredinţată batalionului românesc. Se înţelege, malul era
apărat de altă oaste, dar podul însuşi era dat în seama românilor. Chiar în
capul podului stătea căpitanul Rotar, care a şi fost ucis în ziua dintâi. După
datele oficiale, cei ce s'au luptat în fruntea frunţii au fost stegarul Toader Raul, sergentul Gavrilă şi căpitanul Herţa cu
cetele lor. Nu e de comparat, bine-nţeles, dar cu toate acestea pomenesc aci
lupta de la Călugăreni, pentru că amândouă acele lupte au puncte de asemenare.
Francezii
isbiră pe români cu adevărată furie. Generalul Augereau cu steagul în mâna
mergea însuşi în fruntea ostaşilor ; neisprăvind nimic, a luat atunci Napoleon
steagul şi a comandat atacul în persoană. În învalmaşală, adjutantul său,
Muinon, a căzut lângă el ; Lannes, generalul a fost rănit, şi însuşi Napoleon,
apucat de vârtejul soldaţilor săi care fugeau, a ajuns în mocirlă şi a
scăpat cu greutate din noroiu. A doua zi, lupta
la pod cu românii, a ţinut din zori până seara. Napoleon însă, prin mişcări
dibace, a încongiurat posiţia şi a făcut a treia zi pe la amiază să se retragă
austriecii din posiţia lor. Românii însă la pod au ţinut lupta până în amurg şi
apoi s'au retras şi ei.
Intr'acele
zile au murit din batalion un căpitan şi o sută treizeci şi cinci de ostaşi,
trei căpitani şi doi locotenenţi şi şase sute cincizeci şi patru de soldaţi au
fost răniţi. Un căpitan cu 45 de oameni au ajuns în captivitate. Dintre răniţi
au murit în zilele viitoare 260, aşa că apărarea podului au plătit-o românii cu
viaţa a 395 de oameni. În mâinile românilor au încăput 350 de francezi, luaţi
ca prisonieri. Intr'aceste trei zile a fost o luptă mare, ceea ce se vede din
numărul morţilor care se ridică la 20.000, cam atâţia francezi câţi şi austrieci.
Acesta a
fost „îndrăcitul” batalion, pe care-l lăuda Napoleon cu aşa de mari cuvinte. O
„falangă valahică”. Iar fapta ei, care i s'a părut aşa de eroică şi îndrăsneaţă
celui mai îndrăsneţ general al timpurilor moderne, a fost şi atunci recomandată
prin ordin de zi, ca exemplu de statornicie şi vitejie, şi este şi astăzi
preamărită şi neuitată. Şi acum se mai dă ca exemplu, fie prin scrieri
istorice, fie prin cărţi de cetire tineretului, numai că, se înţelege,
batalionul e numit „de nemţi” sau cel puţin „batalion austriac”, dar nimeni
nu-şi mai aduce bine-bine aminte, că el într’adevăr era „transilvanico-valah”.
ABOUT THE AUTHOR

Hello We are OddThemes, Our name came from the fact that we are UNIQUE. We specialize in designing premium looking fully customizable highly responsive blogger templates. We at OddThemes do carry a philosophy that: Nothing Is Impossible
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu